Proiectul RAINBOW

Proiectul RAINBOW

Proiectul RAINBOW (Raise Against Intolerance. New Bridges On the Web, Nr. 612131-EPP-1-2019-1-IT-EPPKA3-IPI-SOC-IN) are drept obiectiv promovarea incluziunii sociale și a valorilor pozitive prin introducerea de noi activități educaționale non-formale și metode în educația școlară. Proiectul va crea o comunitate eterogenă ce va fi instruită să deruleze campanii de pace și să promoveze empatia și înțelegerea.

Datorită abordării RAINBOW, fiecare grup țintă a proiectului (profesori și elevi din învățământul secundar) va interioriza concepte și strategii utile pentru a promova valori comune și competențe civice.

La începutul proiectului, partenerii vor derula studii cu privire la competențele sociale și civice și conștientizarea valorilor de către profesori și elevi. Pe baza rezultatelor, vor fi dezvoltate un Program de formare a profesorilor și Materiale educaționale pentru elevi menite să construiască competențele și atitudinile potrivite.

În 2022 va fi organizat un concurs cu titlul Valori Europene privind drepturile fundamentale, respect, pace și cetățenie activă, urmat de tabăra Valori Europene ce va fi organizată în Bulgaria. În cadrul taberei Valori Europene participanții vor testa modulele de instruire și vor re-elabora materialele și uneltele educaționale.

Proiectul prezintă patru aspecte inovative:

  1. O combinație a abordărilor top-down și bottom-up: Profesorii și elevii vor fi instruiți (top-down) și apoi vor dezvolta direct o campanie narativă alternativă și noi activități de instruire (bottom-up).
  2. Învățare cooperativă între generații: În cadrul taberei, profesori și elevi vor lucra împreună. Ei vor fi în același timp instructori și cursanți. Ei vor dezvolta învățare reciprocă și încredere reciprocă, arătând posibilitatea colaborării dintre persoane din diferite generații și cu roluri diferite. Datorită pachetului de formare a cadrelor didactice, profesorii vor depune eforturi pentru a construi atitudinea potrivită pentru relaționarea cu elevul, ca partener egal în procesul educațional.
  3. Crearea unei comunități de Valori Europene: Toți cei care au o responsabilitate educațională vor începe să construiască legături cu alții, contribuind la diseminarea mesajului de îndemn la colaborare, toleranță și democrație. Grupurile țintă vor deveni ulterior producători ale unor intervenții subsidiare.
  4. Educație non-formală: Proiectul va folosi experiența și metodele educației non-formale pe care organizațiile de tineret le folosesc, pentru a le introduce în educația școlară, pe de o parte – pentru schimbarea perspectivei cadrelor didactice privind cultura tinerilor și apoi – pentru ajutorarea lor să se apropie de tineri într-un mod semnificativ.

Proiectul RAINBOW va fi implementat pe parcursul a trei ani din ianuarie 2020 și până în ianuarie 2023.

Parteneri:

Associazione Formazione Professionale del Patronato San Vincenzo – Italia

Center of Creative Training Association (CCTA) – Bulgaria

La Ligue de L’Enseignement – Franța

University of Valahia in Targoviste (UVT) – România

Associació per a la creació d’estudis i projectes socials (CEPS Projectes Socials) – Spania

Catholic Education Flanders – Belgia

National Centre for Salesian Works – Vocational Education and Training Centres (CNOS-FAP) – Italia